Situație incredibilă la Real: din 1995 nu s-a mai întâmplat așa ceva! „Galacticii” au remizat cu Levante, Marcelo a fost eliminat

Situație incredibilă la Real: din 1995 nu s-a mai întâmplat așa ceva!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu Levante, în etapa a treia din campionatul Spaniei. Gazdele au încheiat partida în inferioritate numerică, după eliminarea directă a lui Marcelo, din minutul 89, care a avut o intervenție dură asupra unui adversar, în careul advers.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 12, prin mijlocașul dreapta Ivi, care a profitat de neatenția apărării gazdelor, la o aruncare de la margine, și a trimis mingea pe lângă portarul Kiko Casilla, de asemenea neglijent.

Până să egaleze, Real Madrid a rămas fără Karim Benzema, forțat să părăsească terenul după ce a acuzat probleme la piciorul drept, în zona coapsei. El a fost înlocuit cu Gareth Bale, în minutul 28.

Golul echipei pregătite de Zinedine Zidane a fost marcat de Lucas Vazquez, în minutul 36, din apropiere, după ce portarul celor de la Levante a respins în față mingea trimisă cu capul de către Sergio Ramos.

Spre finalul jocului, Real Madrid a ratat trei mari ocazii de 2-1. Mai întâi, șutul trimis de Asensio a fost respins de portarul Fernadez, apoi lovitura de cap a lui Bale a trecut puțin pe lângă poartă, pentru ca Toni Kroos să trimită în bară, în prelungiri.

  • Real Madrid: Casilla – Carvajal, Nacho, S. Ramos, Marcelo – Llorente (Isco 62′), Kroos – Lucas V. (Kovacic 72′), Theo Hernandez – Benzema (Bale 28′). Antrenor: Zinedine Zidane.
  • Levante: Fernandez – I. Lopez (P. Lopez 20′), Postigo, Chema, Tono – Ivi (Samuel 88′), Lerma, Rober, Campana, Jason – Alegria (E. Boateng 55′). Antrenor: Juan Muniz.

Este al doilea meci consecutiv în care campioana en titre nu reușește să câștige, după remiza cu Valencia, scor 2-2, din etapa trecută. Real Madrid a acumulat cinci puncte în aceste trei runde și ocupă locul 4, la egalitate cu Levante, care se află pe 5.

2-2 cu Valencia în etapa a doua și 1-1 cu Levante în runda a treia sunt rezultatele care o întorc pe Real înapoi în timp. Din 1995 nu s-a mai întâmplat ca gruparea de pe Santiago Bernabeu să nu câștige primele două meciuri de pe teren propriu din startul unui sezon.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
UNGURII, campionii lumii. Diferență de la cer la pământ față de România
UNGURII, campionii lumii. Diferență de la cer la pământ față de România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×